luni, 14 octombrie 2013

Fiecare zi e prima

Cufundată în niște forme teribile ale unei existențe murdare de obstacole, închid ochii pentru o viață mai simplă. Crezi că știi omul din fața ta, crezi că-l poți transfigura într-o muză mută, dar nu el e misterul creat de propria-ți imaginație, ci modul în care te regăsești în zâmbetul lui, în modul lui de a păși, în modul lui de a-și aprinde o țigară. Este un mister, pentru că fiorii ce-i simți atunci când ea trage din acea țigară subțire, cu buzele-i senzuale ușor deschise, cu privirea ațintită nicăieri, picior peste picior, acei fiori sunt însăși motivul ochilor tăi închiși. Și ce tristețe că erai și tu acolo, în acea ireversibilă dimineață, că aveai ochii larg deschiși și că mă căutai cu privirea printre zecile de persoane înghesuite. Căutai tu singur tentația. Acel drum cu autobuzul avea să fie sfârșitul primei zile în care nu mai vindeam fericire mortală și începutul pocăinței mele.
Nostalgia amintirilor din copilărie în care tu erai un suflet pur, neatins de minunile revistelor pentru adulți și de primul fum tras repede în toaleta de la etajul 2 în pauza de prânz din clasa a 7-a, te-a adus și astăzi în fața mea. Nu vroiai să accepți că mi-am revenit, nu vroiai să accepți că astăzi avea să fie prima zi în care nu mai vindeam. Aveam și eu să mă trezesc odată cu tine, ca dintr-un film prost, să închid ochii pentru un gând frumos și o amintire bună și să mă prefac că e o comedie. Dar ușurința cu care eu mă detașam  de lumea aceea a fericirii mincinoase era peste puterea ta de înțelegere. Eu mă puteam opri, însă tu nu. Dependența mea nu mai era acum legată de a ta. M-am detașat.
Dar tu îmi cereai fără încetare, cu lacrimi nebune, să nu te părăsesc, să mai amân cu o zi călătoria spre normalitate. Da, așa numeam decizia luată, șansa de a duce o viață normală. Tânjeam după rutină, tânjeam după monotonie. Ochii tăi verzi și pielea ta galbenă au reușit să mă răpească de pe acest drum de prea multe ori până acum. În câte dimineți, ca aceasta, nu m-ai așteptat în fața scării, cu aceiași ochi verzi, cu aceleași lacrimi nebune, cu aceași voce tremurată care-mi cerea neîncetat ,,fericirea”? De câte ori nu m-am abătut din drum pentru a-ți răspunde rugăminților? Dependența ta mă încânta odată, dar acum, nu mai am nevoie de ea. Mi-am impus libertatea pe fundalul unui film despre dependență, “Tentatii (i)rezistibile”, nu datorită acestuia, ci frumuseții care se ascunde dincolo de oglindă. Acum, pleacă, nu mai vând nimic.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog2013

2 comentarii:

Anonim spunea...

Big LIKE de la mine. Damian

Nicoleta Dragut spunea...

Multumesc, Dan!
:):D